Dacă ai o casǎ de vânzare, încerci să obții cel mai mare preț posibil. Un lucru care te ajută este să scapi de toate lucrurile inutile care o fac să arate mai mică și neîngrijită, dar sunt și alte trucuri la care să recurgi. Iată câteva sfaturi care te pot ajuta să obții cel mai bun preț pe casa ta, când decizi s-o vinzi. 1. Scapă de obiectele în plus Fă ordine astfel încât să nu ai lucruri pe mese, blaturi sau alte spații vizibile. Vizitatorii au nevoie să își închipuie cum va arăta casa de vânzare cu obiectele lor, iar toate pozele, lumânărelele și statuetele tale îi pot împiedica să facă acest lucru. Cu alte cuvinte, fă în așa fel încât locuința să fie ca o pânză albă pentru potențialul client, ca el să își poată imagina cum va arăta cu propriile decorațiuni. 2. Ascunde fotografiile de familie Nu lăsa la vedere lucrurile prea personale într-o casǎ de vânzare. Fotografiile din vacanță, desenele de pe frigider ale copiilor sau alte imagini care te scot pe tine în evidență trebuie ascunse. Lăsate la vedere, ele determină un sentiment de apartenență a casei la altă familie, ceea ce ar descuraja vânzarea. Cum spuneam și mai sus: lasă loc noilor amintiri. 3. Schimbă aspectul dulapurilor Dacă nu vrei să schimbi toată mobila din bucătărie este suficient să faci mici schimbări la dulapuri și să schimbi mânerele, mai ales dacă cele pe care le ai nu mai par noi. Este un detaliu care sugerează ca s-a investit în menținerea case, la nivel de detaliu. De asemenea, o schimbare în bine într-o casǎ de vânzare ar reprezenta-o și niște întrerupătoare și prize noi, care confirmă aceeași idee de casă întreținută și, deci, fără probleme majore ori defecțiuni la instalția electrică. 4. Fă o curățenie generală Poate părea un sfat redundant, dar trebuie spus că o casă care strălucește de curățenie va fi foarte apreciată de posibilii cumpărători. Le va da încredere și îi va face să negocieze mai puțin prețul pe care îl ceri tu. 5. Îmbunătățește iluminatul O casă luminoasă este mai frumoasă și de aceea este bine să ții cont și de modul în care arată corpurile tale de iluminat. Faci o investiție minimă în ele, dar impactul asupra potențialilor cumpărători este destul de mare. Nu doar corpurile de iluminat ar trebui înlocuite, ci și becurile. Alege unele mai puternice, din gama eco, cu o temperatură a luminii de 3000K sau, altfel spus, cu lumina naturală albă. Într-o casǎ de vânzare, evită lumina rece (imprimă un aer de spațiu public, impersonal) și pe cea foarte caldă (produce o atmosferă ma intimă, dar îngălbenește pereții și lasă o impresie generală de vechi). 6. Împrospătează culorile pereților Să dai o vopsea lavabilă nouă pe pereți nu este foarte scump și nici nu implică prea multă logistică dacă te limitezi la împrospătare. În afara cazului în care casa cere o renovare totală (iar asta trebuie să precizezi de la început), o zugrăveală de întreținere, să spunem, ajută la schimbarea aerului în casă cu un efort rezonabil. aplică un strat de lavabilă în culoarea pe care o ai deja pe pereți, pentru un efort minim. Efectul va fi unul extraordinar. Pe lângă impresia de curățenie, clienții vor simți că au intrat într-un spațiu nou, indiferent cât de veche este casa. 7. Scapă de covoare Nu lăsa în casă multe covoare și curăță podelele până devin strălucitoare. În afara cazului în care pardoseala nu este în cea mai bună stare (fapt pe care trebuie să îl dezvălui înainte de a vinde), covoarele te pot încurca mai mult, în loc să te ajute. Vei face o impresie foarte bună și vei obține mai ușor prețul pe care l-ai cerut. 8. Schimbă colacul vasului de toaletă Poate ți se pare că nu este necesar, dar posibilii clienți vor fi atenți la toate detaliile, mai ales dacă vor să cumpere casa la cheie și să se mute imediat după ce semnează contractul de vânzare-cumpărare. Un capac nou de toaletă este o cheltuială foarte mică raportat la rezultat, deci merită să o faci. 9. Concentrează-te pe baie și pe bucătărie Studii făcute de agenți imobiliari arată că băile și bucătăriile sunt cele care care vând într-adevăr casele. Motivul este că aceste spații necesitǎ cele mai multe investiții în cazul unei renovări, iar dacă sunt în regulă, oamenii capătă încredere să achiziționeze întreaga casă. Dacă este necesar, retușează spațiile unde chitul dintre rosturile gresiei și faianței s-a deteriorat. Este o reparație pe care o poți face și fără să apelezi la un meșter și care îți aduce un beneficiu important. 10. Prinde cele mai bune cadre în cea mai avantajoasǎ luminǎ naturalǎ Cei interesați de o casǎ de vânzare vor sǎ știe cât este de luminoasǎ. Atunci când nu vrei sǎ îți intre în camerǎ soarele, poți trage draperiile, dar dacǎ vrei luminǎ naturalǎ și ea nu prea pǎtrunde, aceasta ar putea fi un criteriu eliminatoriu și poți renunța la o casǎ care, altfel, ți-a plǎcut. Distribuie articolul pe: