Pe lista destinațiilor de vacanță în Italia, Bologna trebuie să lupte pentru un loc fruntaș. „Plicticoasa” Bologna nu are canalele venețiene, galeriile și magazinele de lux milaneze și nici terasele colorate din Cinque Terre. Este, în schimb, un oraș expoziție a trotuarelor acoperite cu bolți medievale și a placărilor în culori de teracotă. I se mai spune „orașul roșu” datorită nuanțelor de teracotă folosite în toate clădirile, vechi sau mai noi. Numele nu este tocmai exact: roșul este mai degrabă în sute de feluri de cărămiziu, de la galben solar și până la roz cald, în nuanțe de somon. Catedrala San Petronio Palazzo D’Arcussio Fie că sunt casele de pe canalul Reno sau turnurile înclinate Asinelli și Garisenda, unitatea cromatică este de neclintit și primul lucrul pe care îl remarci. Sunt culorile pe care orice iubitor de Italia le-ar evoca într-o discuție cu orice designer de interior despre acest oraș. Un lucru ușor de remarcat este unitatea arhitecturală, dincolo de cea cromatică. Centrul Vechi a rămas aproape intact după bombardamentele din cel de-al doilea război mondial și este foarte bine conservat. Spre deosebire de alte orașe italiene precum Roma, Milano sau Florența, Bologna nu are spații largi (piețe) care să pună în valoare fațadele clădirilor monumentale, cele mai multe construite în stil baroc și renascentist. De ce? Palatele și clădirile impunătoare sunt parte a orașului și se aliniază structurii lui gândite în epoca medievală, frumusețea interioară a acestora fiind disponibilă oricui dincolo de porțile lor deschise. Potrivit Universității din Bologna, multe dintre casele din Centrul Vechi păstrează nu doar urmele civilizației medievale, ci și a celor mai vechi de atât, fiind construite pe rămășițele fostului Imperiu Roman. O istorie de milenii stă la baza civilizației orașului de astăzi, care se număra cândva printre cele mai populate orașe ale Europei și egala Parisul ca grad de dezvoltare. Plimbare cu stil prin Bologna O plimbare prin Centrul Vechi al orașului n-are cum să fie altfel decât pe sub porticurile care te protejează de soare și de ploi. Și oriunde ai vrea să mergi, nu ai cum să nu dai de ele: sunt în jur de 60 de kilometri de trotuare acoperite, la fel de relevante pentru arhitectura orașului precum canalele pentru Veneția sau ferestrele franceze pentru Paris. Cel mai lung portic are aproape patru kilometri și deține acest record nu doar în oraș, ci în lume. Alături de alte astfel de trasee, a fost inclus în patrimoniul UNESCO, în 2021. Primele porticuri au apărut în 1041, din nevoia de a extinde spațiul de locuit de la etaj prin extinderea acestuia deasupra zonei publice. Evident că a fost nevoie de o susținere puternică a plafonului de la etaj, printr-o proiecție a etajului pe o bază cu stâlpi din lemn. În timp, eroziunea lor a necesitat consolidare prin montarea unor elemente transversale, iar de aici au apărut arcadele. După trei sute de ani de utilizare, porticurile au devenit un element arhitectural obligatoriu pentru orice casă ce se construia în Bologna. După alte două sute de ani, s-a impus utilizarea pietrei ca material de construcție pentru porticuri, fiind refăcute inclusiv construcțiile vechi, din rațiuni de siguranță. În mod surprinzător, câteva din arcadele din lemn construite în Evul Mediu au supraviețuit timpului și pot fi văzute și azi, în unele locuri din oraș. O rețea întreagă de porticuri traversează orașul străjuind străduțele pe o parte sau pe amândouă, ferind intrările de vreme rea și de priviri indiscrete. Dincolo de ele, descoperi clădiri care au curți interioare unde o altă parte a vieții se duce la umbra statuilor ori sub acoperișuri de sticlă. De o mie de ani, aceste trotuare acoperite au devenit un simbol al stilului de viață bolognez, parte a identității istorice a orașului. Este locul în care se adună bătrânii la vorbă și se iese la cafea dimineața. Aici se aleargă țâncii când plouă. Aici, sub porticuri, trăiește întreaga comunitate, în binecunoscutul stil italian. A doua patrie a terrazo, probabil Și apoi, trotuarele pavate cu terrazzo. Lăsați deoparte orice asociere a ceea ce mulți numesc „mozaic” cu tiparele unei arhitecturi urâte de mulți. Priviți terrazzo drept ceea ce este: o soluție stilată și accesibilă pentru pardoseli rezistente pe termen lung și foarte lung. Egiptenii au folosit-o primii, italienii au perfecționat-o. Și, cu toate că Veneția este recunoscută pentru contribuția la dezvoltarea acestui material, Bologna trebuie să fi fost banc de testare pentru el. Așa s-ar explica, într-o notă comică, prezența terrazzo peste tot – de la vechile trotuare acoperite și până la clădirile istorice, dar și în zonele noi comerciale. Atât de des încât, alături de porticuri, terrazzo ar trebui să se regăsească în dicționar, în dreptul termenului Bologna. Bologna nu este plicticoasă. Este liniștită și așezată, este o invitație la plimbări lungi într-un cadru cu stil, pe care să ți-l dorești apoi preluat cumva în lumea din care vii. Este o destinație de inspirație. Distribuie articolul pe: