Culoarea și melanjul de stiluri au transformat total acest apartament eclectic, situat într-unul din cele mai vechi cartiere din Roma. Decizia curajoasă de a părăsi paleta neutră, în favoarea unor nuanțe vibrante, completate de elemente biofilice s-a dovedit alegerea potrivită într-o locuință în care stilul este o chestiune foarte personală. Proiectul „Grădina secretă” nu a implicat modificări masive ori demolarea unor pereți, spune designerul Maurizio Giovannoni, care s-a ocupat de transformarea acestei locuințe. dar și așa a transformat fluxul și aspectul acestui apartament, localizat în Appio Latino, unul din cele mai vechi cartiere ale capitalei Italiei. Câteva lucruri au fost clar enunțate de la început de către proprietarii apartamentului: existența unei zone birou ca să poată lucra de acasă, camere personalizate pentru fiecare din cei doi copii și organizarea unei zone de zi – destul de întunecată și orientată spre nord – cât mai primitoare. Totodată, ei și-au dorit foarte mult o ieșire din living direct spre terasă, față de varianta inițială, cu ieșire prin dormitor. Provocarea culorii Lucrările de renovare și recompartimentare nu au ridicat probleme, modificările neintrând in conflict cu poziționarea instalațiilor sau a ferestrelor. Provocarea a venit odată cu amenajarea spațiului, mai ales că s-a luat decizia curajoasă de a folosi culoarea ca leitmotiv al întregului proiect de reamenajare. Așa se face că, în acest apartament, culoarea transformă fiecare spațiu, unde roșul intră în dialog cu verdele, iar albastrul cu negrul. Un apartament eclectic, cu un stil foarte personal Nu poți spune că acest apartament se încadrează într-un anume stil, ci evadează din reguli și se joacă cu contrastele, combinând elemente decorative romantice și piese din designul scandinav. Bucătăria se joacă în linii clare, moderne, opuse aerului vintage pe care îl au vechiul aparat de radio din dormitor sau combinația de dulap din lemn plus oglindă, din zona de zi. Focusul este pe emoție și scenografie. Intrarea în apartament este prima imersiune într-o grădină regală, recreată prin tapetul cu motive botanice de la Conceptuwall. O fereastră rotundă ca un hublou se deschide dinspre birou spre această zonă, ca lumina să intre și să te poți bucura de grădina imaginară din interior. Verdele de aici este un prim indiciu că designul biofilic este un repet în amenajarea acestui apartament. Alte elemente naturale sunt ușor de identificat, unul fiind corpul de iluminat cu planta, precum și prezența altor plante naturale, atât în apartament, cât și pe terasa. Și da, se poate ieși pe terasă fără a mai trece prin dormitor, așa cum și-au dorit de la început proprietarii. Și dacă tot vorbim despre cum au fost rezolvate cerințele proprietarilor, să mai spunem și că și pentru cei doi băieți s-a găsit soluții pentru spații personalizate. Bucătăria urmează trendul din ultimii ani, fiind expusă privirilor, dar totodată separata de living prin panouri de sticlă. Regăsim și aici culoarea, verdele dulapurilor suspendate echilibrând vizual roșul din zona de luat masa. Punctul central in living este masa înconjurată de scaune de la producătorul danez Hay, deasupra cărora plutesc corpurile de iluminat din sticlă de Murano. Și cum se conturează acestea pe fundalul verde al peretelui din spate, rămas liber în mod intenționat… În această simfonie de culoare, lemnul de stejar echilibrează lucrurile în mod natural, regăsindu-se în mobilierul care ascunde electrocasnicele, precum și în rafturi și în panourile riflate din diferite zone ale casei, precum holul de la intrare, dormitorul sau zona de zi. Într-un mediu atât de eterogen, lemnul – nou sau vechi – este un element de tranziție lină între stiluri și culori și o legătură incontestabilă între modernitate și istorie. Foto: Stefano Corso & Rita Ciampolillo Distribuie articolul pe: