CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Cinci obiecte cu design premium

Canapea Big Island, brand Artifort. Foto: Artifort

Cinci obiecte cu design premium

| Lucian Dobraca

Cinci obiecte cu design premium – Cauți idei pentru un ambient de excepție, cu creații ale marilor designeri? Am reunit pentru tine creații recent lansate, cu design premium, piese reluate sau obiecte ieșite din tipare pentru a te inspira în realizarea unei amenajări reușite și de actualitate. Sunt piese variate, cu care poți începe compunerea unui living care va atrage multă admirație și aprecieri.

Citește și Noutati in materie de design

1.CONFORT ȘI VOLUPTATE. Noua serie de canapele de la Artifort a fost denumită Big Island. Modelele ne arată că relaxării în living i se cuvine mereu toată atenția. Canapelele sunt create de designerii norvegieni Torbjørn Anderseen și Espen Voll, iar modelul din imagine va deveni ușor piesa de rezistență în camera principală. Combină funcțiile unei canapele clasice cu cele ale unui daybed. O poți găsi la Moir. L 250 x l 225 x h 87 cm

Design premium
Canapea Big Island, brand Artifort. Foto: Artifort

2.RAFINATĂ. Lampa NLC, creată cu câțiva ani în urmă de Constantin Wortmann pentru brandul next, are acum o versiune de lux, mai nobilă. Suprafețele acoperite cu foiță de aur strălucesc în lumina becurilor și atrag imediat privirile. Dacă te-a cucerit, poți găsi mai multe detalii pe www.next.design.

Design premium
Lampa NLC, design 
Constantin Wortmann, brand next. Foto: next

3.SUPRINZĂTOR. Karim Rashid ne încântă din nou, cu un obiect ce ar defini filozofia sa de minimalism senzual. Scaunul Rok & Roll a fost creat pentru brandul Cizeta – seria Premium Collection. Cele două părți din poliuretan sunt prinse cu un cadru metalic într-un tot unitar, care se poate balansa și apleca ușor. Mai multe detalii poți afla de pe www.cizetasedie.it. L 86 x l 63 x h 75 cm

Design premium
Scaunul Rok & Roll, brand Cizeta – seria Premium Collection. Foto: Cizeta

Citește și Obiecte cu design de top, in prag de sarbatori

4.GEOMETRIE ATIPICĂ. Când designul preia din plin formele geometrice pure, nu avem decât de câștigat. O demonstrează mesele de cafea din seria Icy-A, lansate cu câteva luni în urmă de brandul Enne. Au blaturile compuse din hexagoane realizate din lemn și metal. Detalii despre obiecte și despre modalitățile de achiziție găsești pe www.enne.com/tr.

Design premium
Masă de cafea din seria Icy-A, brand Enne. Foto: Enne

5.LECTURĂ PLĂCUTĂ! LiliLite include o poliță pentru cărți, cu contur sinuos, și o lampă LED cu senzor. Suportul a fost creat de designerul Thijs Smeets și iubita sa Liedewij, o cititoare pasionată. O poți comanda pe www.houzz.com. L 21 x l 31 x h 19 cm

Design premium
Polița multifuncțională LiliLite. Foto: www.houzz.com

Citește și Obiecte din sticla cu design de top

Articole preluat din revista Casa Lux nr. 3/2016.
Text: Lucian Dobraca. Foto: PR.

Distribuie articolul pe: