Bucharest RUNNING CLUB (BRC), organizatorul celor mai importante evenimente de alergare colectivă din România, anunță extinderea parteneriatului cu reprezentanții locali ai mărcii Volkswagen, unul dintre sponsorii tradiționali ai Maratonului București, Semimaratonului și ai curselor 10k&Family Run. “Mulțumim Volkswagen pentru că au avut încredere în Bucharest RUNNING CLUB încă de la început și pentru că sunt de 10 ani alături de noi”, a declarat Valeria Răcilă van Groningen, președinte BRC. Volkswagen are o tradiție în implicarea și sprijinirea competițiilor de alergare colectivă atât pe plan local cât și internațional. Tot pe plan global brandul german a devenit partenerul UEFA pentru toate competițiile echipelor naționale de fotbal organizate de forul internațional din anul 2018 până în anul 2022. “Asocierea Volkswagen, unul dintre principalii furnizori de soluții de mobilitate în România, cu maratonul este una cât se poate de naturală”, declară Kurt Leitner, director general Porsche România și participant la edițiile anterioare ale Maratonului și Semimaratonului București. “Participarea la Semimaratonului București este accesibilă și poate fi motivantă pentru oricine caută să integreze sportul în viața de zi cu zi”, adaugă Kurt Leitner. “Ne bucură faptul că Volkswagen, una dintre cele mai iubite mărci auto din România, susține acest eveniment. De 20 de ani ajutăm românii să ajungă la destinațiile propuse. Trecerea liniei de sosire în cadrul Semimaratonului este o destinație pe care nu o uiți ușor”, declară Brent Valmar, director general Porsche România. “Sportul este despre pasiune, despre echipă, despre excelență, valori promovate de Volkswagen. Susținem mobilitatea și mișcarea și ne bucură mult să vedem interesul în creștere a publicului din România pentru astfel de competiții”, declară Bogdan Florea, Brand Manager Volkswagen România. Despre Bucharest RUNNING CLUB Bucharest RUNNING CLUB este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală din România – „ Bucharest Running Club premier events”. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. Calendarul de evenimente din acest an cuprinde cea de-a 3-a ediție a UNIQA Asigurări 10K& Family Run din data de 1 aprilie, ediția a 7-a a Volkswagen Bucharest HALF MARATHON din 12-13 mai, precum și cea de-a 11-a ediție a Raiffeisen Bank Bucharest MARATHON din 13-14 octombrie. Toate competițiile Bucharest RUNNING CLUB sunt acreditate și înscrise în calendarul internațional al AIMS (Asociația Internațională a Maratoanelor și Semimaratoanelor) și IAAF. BRC a dezvoltat în România modelul asocierii competițiilor de alergare cu o cauză socială, umanitară sau ecologică iar în prezent sunt peste 30 cauze partenere ale evenimentelor. Acestea cumulează fonduri de 50.000 -100.000 euro anual pentru proiectele comunitare, sociale, educaționale, ecologice prezentate. BRC a fost primul ONG care a demarat o platformă de voluntariat sportiv în Romania – www.voluntarinsport.ro iar în prezent colaborează cu peste 1.000 voluntari activi care se implică în proiecte și evenimente sportive. BRC organizează competiții proprii dar și evenimente de sport de masă pentru companii și ONG-uri. De la înființare, BRC a organizat peste 100 de evenimente de alergare, mișcare în aer liber, sport de masă, voluntariat, educație, comunicare, dezvoltare comunitară.Site-urile oficiale ale Bucharest RUNNING CLUB sunt: www.bucuresti10km.ro, www.bucuresti21km.ro, www.bucuresti-maraton.ro, www.voluntarinsport.ro, www.abrc.ro. FB/ Bucharest10km; Bucharest21km; BucharestMarathon; BucharestRuningClub; VoluntarInSport; #RunInBucharest Distribuie articolul pe: