Spațiul redus a fost o mare provocare pentru designeri în amenajarea unui apartament mic dintr-un resort din Aprica (nordul Italiei). Soluția la care au apelat o regǎsim și în amenajarea iahturilor și a permis o amenajare premium reușită, în stil minimalist. Cum câștigi spațiu acolo unde nu există, într-un apartament mic Studioul italian de arhitectură m²atelier a renovat în totalitate un foarte mic apartament din Aprica. Care a fost cea mai mare provocare la aceastǎ locuință? Spațiul disponibil a fost limitat însă, ca și în construcția de iahturi, designerii l-au utilizat în cel mai eficient mod posibil. Apartamentul se aflǎ în centrul istoric al orașului Aprica, la etajul cinci al unei clădiri rezidențiale tipice de la sfârșitul anilor 1960. Din aceastǎ locuință, ai vedere panoramică spre versanții împăduriți și vârfurile Alpilor, poți sta pe terasele în aer liber proiectate cu mare pricepere. Suprafața limitată a fost pentru designeri o provocare dificilă. Scopul a fost de a câștiga spațiu acolo unde nu există și de a împărți încăperile, astfel încât să pară mai mari, în acest apartament mic. Pentru a realiza acest proiect ambițios, specialiștii au ales o abordare neobișnuită – au luat decizia de a aplica principiile de proiectare pentru iahturi într-o situație complet nouǎ. Bucătăria mărită printr-o amenajare perfectǎ Bucătăria este separată de hol printr-un perete cu deschidere dublă. Designul său are aceeași estetică minimalistă care caracterizează întregul apartament: fronturile dublu laminate cu efect de lemn evocă interiorul tipic al unei cabane de munte, suprafețele gri antracit sunt asociate cu roca întunecată, iar designul în oglindă al elementelor de perete extinde cu adevǎrat dimensiunile încăperii. Garnitura de bucătărie Sync de la Dornbracht în Brushed Dark Platinum se îmbină frumos în aranjamentul strict geometric, dar aduce și un accent blând prin forma sa dinamică. Zona de dormit este formată dintr-o cameră mai mare și una mai mică, fiecare având o baie alăturată. Totul aici a fost construit cu precizie până la ultimul milimetru. Dormitorul principal este proiectat în jurul unei teme în culoarea antracit, care prelungește baia principală și oferă spațiu pentru duș și toaletă. Precizie absolută în băi În baie, intri printr-o ușă glisantă cu oglindă care închide alternativ toaleta și dușul. Accesoriile din baie sunt de la Dornbracht – un duș cu efect de ploaie echipat cu elemente de control Vaia. Designerii au pus aici și o fereastră îngustă, prin care vezi în dormitor și pe terasa alăturată. Lavoarul este, de asemenea, Vaia în Brushed Dark Platinum. Finisajul elegant, întunecat al armăturilor se armonizează perfect cu piatra naturală a lavoarului și se îmbină perfect în estetica clară a arhitecturii băii. Se demonstrează, așadar, încă o dată cu spațiul nu este determinat pentru obținerea unei amenajări premium, iar că soluțiile bine aplicate creează un ambient care se poate transforma într-o lecție de design interior. Foto: Lorenzo Pennati / Dornbracht Distribuie articolul pe: