CASA LUX Prima platformă de amenajări din România
Nu este o iluzie: În Efes chiar te simți în antichitate!

Nu este o iluzie: În Efes chiar te simți în antichitate!

| Mirela

efes fantana lui traian

Se spune că în Turcia trebuie să vezi Istanbulul, Aspendos, Alanya, Cappadocia, Pamukkale și orașul antic Efes. Fiecare e cu adevărat unic și fascinant în felul său.

Ruinele Efesului sunt atât de bine conservate, încât, dacă n-ar fi marea de turiști din jur, ai crede că ai pășit peste veacuri în adâncul vremii, ca să te plimbi printr-un oraș fermecător de frumos și civilizat.

Pe cont propriu sau organizat, pentru o vizită în Efesul antic, biserica Sf. Ioan Evanghelistul și casa Fecioarei Maria îți trebuie o zi întreagă. De forfota turiștilor nu ai niciodată scăpare, iar din punct de vedere termic, cele mai bune perioade de vizitare sunt primăvara și toamna. De regulă, nu se poate să explorezi toate locurile Efesului, ci doar cele mai importante obiective ale lui. În toată zona turistică din sudul Turciei poți găsi cărți despre Efes, unele chiar în limba română. O carte sau un ghid bun te ajută mult să-ți apropii orașul așa cum era el în vremea grecilor și romanilor, să înțelegi cum era viața locuitorilor de atunci.

 

Foto: Fântâna lui Traian a fost construită între 102-114. Deasupra bazinelor cu apă trona statuia împăratului, iar în nișele din spate erau statuete cu membri ai familiei imperiale și Afrodita și Dionysos alături de satiri.

 

 

Text: Flori Lixăndroiu

Sursă foto: Flori Lixăndroiu

Distribuie articolul pe:

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: