În fiecare an, la sfârșitul lui martie, parcul Keukenhof – cea mai mare grădină publică din Europa și una din cele mai mari din lume – se deschide pentru un nou sezon. Timp de numai câteva săptămâni, parcul primește peste un milion de vizitatori care vin să vadă straturile cu flori de primăvară. Situat pe o suprafață de 32 de hectare în provincia Lisse (vestul Olandei), Keukenhof este deschis din martie, timp de numai șapte săptămâni, sezonul de anul acesta încheindu-se în 11 mai. În acest timp, administrația parcului organizează expoziții tematice în care vizitatorii pot admira diferite specii de flori de primăvară – lalele, zambile, narcise și altele. Circa șapte milioane de bulbi sunt plantați în fiecare toamnă astfel încât să înflorească în serii, în perioada în care parcul Keukenhof este deschis pentru public. Primele care înfloresc, în martie – începutul lui aprilie, sunt brândușele, anemonele, zambilele, narcisele și lalelele. Urmează alte soiuri din aceleași plante și coroana imperială, pentru ca, în ultima serie, să intre în înflorire lalele târzii, ceapa decorativă și irișii. Alte plante – precum florile de gheață și viorelele – sunt în straturi mai mici, dar sunt și ele în înflorire. Anul acesta, spectacolul floral din parcul Keukenhof este completat cu expoziții în spațiile închise, unde pot fi admirate orhidee și anthurium, precum și frezii și crizanteme, deși nu este sezonul lor. Alte evenimentele sunt dedicate trandafirilor, precum și narciselor și plantelor din bulbi. Este programată o paradă a florilor, în 12 aprilie, precum și alte activități în preama Paștelui sau destinate copiilor. Foto: Profimedia Distribuie articolul pe: